Au istovit cireşii mătasea cerului...

Numele meu începe cu o jumătate de lună…

E ca şi când am împărţi o caisă:

fiecare păstrează câte o parte la fel cum

paznicul viselor împarte singurătatea cu noaptea.

Uite! De când stăm aici, în iarbă,

au istovit cireşii mătasea cerului,

iar noi cerneala pământului…

Umerii noştri sunt cupe cu rouă pentru fluturi – aşteptăm

Arhanghelul să-şi scuture aripa peste noi,

să ne transforme în boare de vânt,

într-o sărutare a două flori albe

sau în zborul unei flori cu patru petale…

Uite! Au istovit cireşii mătasea cerului,

flori albe se isprăvesc două câte două peste noi

şi fiecare păstrează în amintire

câte o jumătate din ziua care-a fost

ca pe un sâmbure de lună…

(1 Iunie 2013, Ploieşti)

Publicată în “Flacăra lui Adrian Păunescu”, Nr. 30-31 (604-605), 26 Iulie-1 August, 2013, Bucureşti, Romania