Au istovit cireşii mătasea cerului...



Numele meu începe cu o jumătate de lună…
E ca şi când am împărţi o caisă:
fiecare păstrează câte o parte la fel cum
paznicul viselor împarte singurătatea cu noaptea.
Uite! De când stăm aici, în iarbă,
au istovit cireşii mătasea cerului,
iar noi cerneala pământului…
Umerii noştri sunt cupe cu rouă pentru fluturi – aşteptăm
Arhanghelul să-şi scuture aripa peste noi,
să ne transforme în boare de vânt,
într-o sărutare a două flori albe
sau în zborul unei flori cu patru petale…

Uite! Au istovit cireşii mătasea cerului,
flori albe se isprăvesc două câte două peste noi
şi fiecare păstrează în amintire
câte o jumătate din ziua care-a fost
ca pe un sâmbure de lună…


(1 Iunie 2013, Ploieşti)


Publicată în “Flacăra lui Adrian Păunescu”, Nr. 30-31 (604-605), 26 Iulie-1 August, 2013, Bucureşti, Romania

Comentarii

Lavana a spus…
Foarte frumos...
Steliana Voicu a spus…
@Lavana: Ma bucur ca v-a placut! Multumesc pentru vizita si semn!