Au istovit cireşii mătasea cerului...
Numele meu
începe cu o jumătate de lună…
E ca şi când am
împărţi o caisă:
fiecare
păstrează câte o parte la fel cum
paznicul viselor
împarte singurătatea cu noaptea.
Uite! De când
stăm aici, în iarbă,
au istovit
cireşii mătasea cerului,
iar noi cerneala
pământului…
Umerii noştri
sunt cupe cu rouă pentru fluturi – aşteptăm
Arhanghelul
să-şi scuture aripa peste noi,
să ne transforme
în boare de vânt,
într-o sărutare
a două flori albe
sau în zborul
unei flori cu patru petale…
Uite! Au istovit
cireşii mătasea cerului,
flori albe se
isprăvesc două câte două peste noi
şi fiecare
păstrează în amintire
câte o jumătate
din ziua care-a fost
ca pe un sâmbure
de lună…
(1 Iunie 2013, Ploieşti)
Publicată în “Flacăra lui Adrian Păunescu”, Nr. 30-31 (604-605), 26 Iulie-1 August, 2013, Bucureşti, Romania
Comentarii