Cimitirul cu vise

Noiembrie îşi numără zilele
până la declin.
Aleile cimitirului şterse de frunze –
oamenii au uitat să-şi mai viziteze bunicii.
A rămas doar bătrânul de-acolo,
privind în gol,
stând pe două lemne decolorate,
rupte – amintirea unei bănci cu mânere de fier.
Cândva, sub mâinile lui,
o vioară plăsmuia poveşti pe bani puţini,
dar un noiembrie, cât un covor cu visuri uscate,
s-a aşezat peste umerii lui.
Prin ceaţa gălbuie, copaci se înalţă
ca din nimic, peste podul
cu frunze roşii, la capătul căruia,
în vitrina magazinului unde oamenii
îşi amanetează visele,
o vioară aşteaptă să-i crească alte mâini...

(2 august 2011)