Pe aripi de dor 1) Iarna

Pe jumãtate cerul învelit –
norii îngheţaţi stau nemişcaţi de atâta timp…
Pe cerul atât de trist, Luna
nu-şi aratã decât un obraz.

Copacului acesta îi lipseşte un braţ,
dar mai are unul,
doar pe jumãtate uscat.
Un pod duce spre malul celãlalt,
acolo, ca şi aici,
nici un trandafir nu a mai rodit,
nici mãcar sufletul tãu.
Râul e, azi, o oglindã, pe care
nici nu ai cum s-o traversezi
pentru a vedea ce-a mai rãmas din locul
unde eraţi odatã doi.
Undeva, pe marginea viselor,
din foişor a rãmas o ruinã…

În spatele tãu e-o fereastrã.
Întoarce-te şi priveşte-o!
Priveşte-te!
E oglinda viselor,
în care o gãseşti
mereu pe aceeaşi.

O muzicã nepãmânteanã
pare sã vinã de dincolo –
o vioarã îţi cântã dragostea aşa cum
ţi-ar fi plãcut s-o auzi…

De ce nu deschizi fereastra,
ca sã uiţi ce culoare are tristeţea?

(27 august 2009)

© Steliana Cristina Voicu