Pe-aleea vieţii

O alee pietruitã pare cã duce
cãtre infinit…
Dar paşii mei se-opresc aici…

Crengi încãrcate cu glicinã mã copleşesc
cu parfumul lor.
Atâta verde şi mov!
Dar alte crengi se despletesc din cer,
se rãsucesc,
se întind,
se rãsfirã,
revãrsându-şi florile
pânã aproape de lespezile de piatrã.
O nouã primãvarã se aşazã
peste bãncuţa cea veche…

Un fluture alb rupe tãcerea.
Pare grãbit
sã-mi arate unde duce aleea…

(5 Aprilie 2009)