Oglinda Viselor

              (pentru Chibiusa)

Un vis răsare din trecut,

Lăsând pe geamul tău, sub lună,

Tablou de-argint pierdut demult

Cu trandafiri atinşi de brumă.

Izvorul ce hrănea ieri visuri,

Sub plante sterpe stă azi mut;

Tărâm căzut sub vrajă acum,

Tot cerul lumina demult...

Privind tăcut spre alte timpuri,

Îşi spuse: “e totul pierdut...

Visele, cândva, de strajă

Sunt azi baloane de săpun...”

Privighetori cântau pe-atunci

Ca, mai târziu, în zbor nebun,

Să gonească spre-alte zări

Cu veri ca în Elysium.

Şi astfel plecă spre-o lume,

Purtând alt chip şi un alt nume,

Căutând pe-aceea care

Să creadă în acelaşi vis.

Ştiind că poate să trăiască

Doar prin puterea unui vis,

El hotărăşte ca de-acum

Să stea într-o oglindă-ascuns.

Peste umeri: adiere –

Albe aripi se deschid

Să dezvăluie-o făptură

Venită de pe-un alt tărâm...

Doar Fiica-Lunii ar putea

Să vadă ce-ascunde oglinda.

Când Pegasus i-apare-n vis,

Ea ştie că trebuie-nvins

Blestemul ce a-nvăluit

Atâtea lumi în întuneric.

O rugăciune poate-aduce

De mâine un nou răsărit:

– Opreşte noaptea ce coboară

Din ceruri cu atâta grabă!

Opreşte ploaia ce se-ntinde

Din ceruri peste lumea-ntreagă!

***

La geamul tău lumina lunii

Ţi-aminteşte un vechi vis.

Din pumnul ce ţi s-a deschis,

Un fulg se face nevăzut...

(2 Februarie 2010)